The Purge: Election Year (2016) – Yesterday, purge was such an easy game to play

Că apăru, de data asta, o senatoare cu pretenții, că ea vrea ca slaughtereală să ia sfârșit, pace pace între mult dobitoace, că știe ea ce știe, că atunci când era mică, i-a fost hăcuită ditamai familia… Pfff, să ne dea lacrimile, nu alta, ce să-ți povestesc… Huooo, cucoană! Strici plăcerea la oamenii cumsecade. 

Dar, stai să vezi, că e mai complicat de atât. Că s-a aflat că guvernul (care-i cu nuș ce preoți, de zici că-s francmasoni d-ăia pe stil sacrificial aztec), s-a aflat că guvernul profită la greu de pe urma veseliei generale anuale: sunt hăcuiți „decât” ăi sărmani, ca tine, ca mine, nu barosanii, și, reducându-se populația amărășteană, ies șmecherii de la putere în profit. (Păi, că-i America, nu România, unde dacă n-ai amărâți să-i taxezi până nu mai respiră, n-ai făcut nimic…) 

Frank Grillo (Seargent în Purge 2 ) se întoarce după doi ani, de data asta pe post de bodyguard al madamei senator Charlie Roan, căreia îi vine ideea să-și petreacă Noaptea Judecății acasă, nu în vreun buncăr. Asta după ce s-a anunțat că nimeni nu mai are imunitate. Și, ghici ce? Vizită neanunțată. Băieții de la guvern, cu ditai armata. Și dă-i și fugi. 

„Destinul” lor se intersectează cu cel al omului-obișnuit-și-obidit american, sub formă de câțiva negri cu duioșie deocheată în limbaj (se râde în sală). Un patronaș de dugheană cumsecade și la locul lui cum numai patronașii de dugheană americani pot fi, cu înțelepciune de viață și câțiva prieteni pe lângă – un tablou de familie idilic. Numa’ bun de spart de către niște descreierați puși pe iureș. Sau mai bine zis descreierate, că-s niște tipese scoase din pornourile cele kinky, la accesorii fiind bifate kalașurile… cu pietre (semi)prețioase încrustate. Creatorii lui Purge nu se tocmesc prea mult când e vorba de detalii faine. Killăreala de pe străzi, în penumbre rupte de lumina focului (în care mai arde câte o victimă), una dintre amprentele acestei serii atât de distincte, e aici mai artistică (cu sau fără ghilimele) ca niciodată. Pentru cunoscători, la un moment dat apare pendulul din povestirea lui Poe. Întru hazul tuturor, ca variațiune, apar turiștii, veniți ca la carnavalul de la Rio. Să participe activ, să ne înțelegem. Nu puteau lipsi rușii. O să vedeți. 

Trei este cu noroc: a treia parte e cea mai bună, e crema cremelor. Plot-ul e la fel de ușor de prevăzut, dar pentru publicul-țintă nici nu sunt recomandabile cine știe ce răsturnări de situație amețitoare. Suspans e exact cât trebuie: tocmai când mă întrebam dacă partea de thriller nu s-a lungit prea mult, se întâmplă și horror-ul propriu-zis. Sinistru cât încape. Vorba lui Sobchak din Big Lebowski: You enter in a world of pain. Fanii vor fi mulțumiți. 

O să vedeți nota și o ziceți, moamă, ce notă babană. Și-o merită din plin. Filmul are un stil propriu, inconfundabil, e consecvent, coerent, are niște personaje ceva mai bine creionate și – cel mai important – livrează ce a promis. Departe de a fi pe gustul meu, cu satira grotescă, nu foarte subtilă, cu scenele coșmardești artificiale (în schimb, îmi place, la limită, cinismul care o dă în umor), dar nu prea am ce să-i reproșez (în afară de câteva fleacuri la scenariu, plus că tipa din rolul senatoarei e cam deadpan). 

Să sperăm că senatoarea n-a stricat totul și că seria va continua. 

Peste ani și ani, Purge va fi un clasic. 

Notă: 7.5