Thor – Mult zgomot pentru nimic

Domnu’ Branagh, nu mai fiţi aşa trist că s-a terminat filmul înainte să înceapă… Aşa e cu superhirăuşii ăştia: zice Thor’ll be back şi te lasă cu ochii în soare. Hai, dom’ regizor, că pentru The Avengers, promit să vorbesc cu conu’ Shakespeare să vă facă o piesă pe cinste.

Între Asgard (tărâmul focului) şi Jotunheim (cel al gheţii) e iubire cu năbădăi: unii trimit bezele de foc, ceilalţi îi tratează pe primii cu ice tea. La un moment dat, se cade la pace. Până i se pune pata lui Thor, sub pretext că frigorificii au intrat prin efracţie la el. Vrăjeală, băiatu’ vrea doar să-şi exerseze ciocanu’.

Ca să nu recidiveze în tentativa lui de a da dezgheţu’ în populaţia Jotunheim-ului, Thor, acest dl. Goe dus cu plita, e teleportat de tac-su, marele Odin, printr-o gaură de vierme (îi oferă şi umilinţă, ca să vezi) direct pe pământ. Unde, şturlubaticul dă,literalmente, peste Jane (Natalie Portman). Care se cam încinge la vederea chipeşului, doar că ăsta nu e mulţumit de aşa impresie, zicând: stai să vezi ciocanu’, fetiţă! Or, ciocanu’ e înfipt undeva-n deşert, cu o tonă de agenţi dându-i târcoale cu ultima tehnologie în materie de depistat chestii dubioase la adresa securităţii „naţionale”.

Thor, numa tunete şi fulgere, că să-şi recupereze jucărica… Mătură în jur agenţii care au proasta inspiraţie să-i stea în cale şi ajunge la ciocan. Doar că nu poate să-l ridice, că tac-su a înfipt baroasa de să n-o scoată muritorul de rând care a devenit brusc mister T. Iar Odin, îndurerat din cauză de fiu zvăpăiat, a tras între timp pe dreapta şi a pus la uşă cartonaşul „do not disturb”.

Cu Odin scos din funcţi(un)e, Asgardu’, patria lui Fulgerică, e ameninţată de trădători şi de baronii gheţii, care vor de la focoşi un fel de armă pe care ăştia le-o luaseră, trofeu de război. 

Thor e dat şi el prin intergalactic şi căutat de o huidumă cu privire-nflăcărată. În ajutorul lui vin pe pământ pretenarii lui, şi filmul se transformă pentru câteva minute în Vizitatorii. Ceea ce ar fi cam tot umorul voluntar din producţie.

Fiindcă, da, am râs şi m-am distrat la Thor. Măcar atât. Că mă cam temeam să n-am vreo experienţă ottoniană a numinosului în prezenţa măriilor sale. Da’ de unde! N-ai cu cine… Nişte extratereştri! Şi, unde mai pui că mai mult şi-o trag între ei, nu prea le pasă de noi, pământenii. Păi, ce supereroi sunt ăştia? Noi aşteptăm să fim salvaţi de un Lex Luthor ceva, iar ei abia dacă dau jos o dihonie de fiare vechi dobitoacă.

Apropo de fiare vechi… În afară că scenariul e pueril, bătăile sunt cam cuminţi pentru 2011, chimia dintre astrofiziciana Jane şi Luceafărul nordic nu se înfiripă, că apar chestii hilare gen un zeu afro şi unul asiatic (f…ck the political correctness, e vorba de panteonul scandinav!), filmul are, aşa, un aer de second hand, de la ţoală la decor, mecle de figuranţi etc. Mai vopsiţi şi voi Asgardu, fraţilor!

Kenneth Branagh, al cărui Frankenstein mi-a rămas la suflet, ca şi ecranizările după marele Will, mă lasă uşor perplex.

Concluzia: un film odihnitor, soporific de-a dreptul. Bun de văzut cu copiii sub 6 ani, după o masă copioasă, duminică după-amiaza. Pe canalul Nickelodeon.