todos-lo-saben-poster.jpg E bine. Fără s-o dea pe artisticăreală și în vedetisme: un film cinstit, bine făcut, în care te adâncești încet, confortabil. Are un echilibru particular (original) între dramă și thrill, deși, având în vedere subiectul (răpire de minor), tentația de a explora mai mult latura detectivistică („facilă”) era mare. Și, pe lângă dramă și fior, momentele care dau atmosferă (cu ceva parfum de cinematografie italiană clasică) și adâncime personajelor. Care sunt multe, ceea ce, normal, înseamnă dificultate sporită și un risc mare: fiecare personaj secundar mănâncă din pâinea celor principale, după cum știm. Dar aici e armonie. Până și mica întorsătură telenovelistică de la un moment dat se integrează firesc. E drept, fără castingul respectiv, naturalețea ar fi fost pusă la grea încercare: Javier Bardem (Paco) și Penélope Cruz (Laura) iar nu pot sta despărțiți în afara căsniciei și au pus-o împreună de al nouălea film. De data asta, sunt foști iubiți și căsătoriți cu terți, ca să ofteze romantismul târzior din vorbe, gesturi și priviri. 

Filmul începe cu mare veselie, mare: nuntă la țară, cu tot tacâmul, din care nu putea lipsi una dintre ultimele fițe, filmarea cu drona, ca să se vadă mirii de sus. Și, în aceste împrejurări, iată dispare fata Laurei, o adolescentă de 16 ani, care nici n-a pus bine piciorul în sat, că deja s-a încurcat cu un bagabont local (doar așa, de flirt, dar...). Veselia dispare, se instalează ceva panică, ușoară paranoie, supărări și tristeți diverse. Și începem, treptat, să ne dăm seama că toată lumea știe tot (deh, ca la țară în orice țară), mai puțin cine a răpit-o pe fătucă. 

Fiindcă asta nu e destul, înțelegem că, în subsidiar, fiecare are vina lui. Dar, pe umerii cui cade responsabilitatea? Asta, ca și în realitate, alunecă de la unul la altul, însă, în cele din urmă se fixează cumva, fapt care ar putea fi receptat ca o concesie față de publicul nerăbdător și mai puțin subtil. Interesantă e cum alunecă secretele de la un personaj la altul și întrețeserea de motivații, care au mai mult sau mai puțin, două dominante: vechi iubiri/răni și mai banalul bănuț (răpitorii au stabilit o sumă, iar singurul care ar putea face rost de ea ar putea să nu fie tatăl fetei, ci fostul iubit al maică-sii). N-am înțeles exact care e rolul lui Dumnezeu aici, fiindcă da, are și Dumnezeu porțioara lui (metaforic, prin clopotnița/clopotul bisericii satului și, în alt sens, într-o „discuție” anterioară a unuia dintre personaje cu El). La fel, nu sunt sigur că am înțeles legătura cu un eveniment similar din trecut. Dacă e un red herring, atunci nu e unul dintre cele mai strălucite.  

Cum ziceam, un film ca la carte. Nu e unul memorabil, poate fiindcă are prea multă logică (deși nu e neapărat previzibil), prudență și bun-simț. Tocmai din cauza asta, miza, așa cum reiese la final, mi se pare prea slabă. De acord că tema (aparent) principală poate să fie înlocuită pe parcurs și, eventual, să reapară în prim-plan, dar aici riscul nu e acoperit. 

Cel mai bun film recent despre o răpire rămâne Prisoners.  

Și: ne-ar plăcea să-l vedem pe Bardem într-un rol asemănător cu minunatul villain din seria Bond și pe a lui soție pe post de fatală. Hai, că se poate. 


Notă: 7.5  nota_75.jpg

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Stefan | Tuesday, 05.02.2019 11:55 Cronica de film

National Cinematografic