When Lambs Become Lions (2018) – 150 de milioane de dolari, pe foc. De-adevăratelea

Nu e fake video/fake news, e pe bune. 

Acum, că v-am atras (sper) atenția, să vedem care guvern ar pune pe foc o captură de contrabandă în valoare de zeci de milioane de dolari? (La ce arată acolo, mie mi se pare că valorează mult mai mult.) Ia-n auziți aici: guvernul kenyan. Și e vorba despre fildeș: zeci de căpițe de colți de elefant. În loc să facă sculpturele pentru turiști, jucărele la copii, o bilă de biliard, ceva… Mai mult decât atât, același guvern zice gata cu braconajul – pentru totdeauna. Nush dacă la mijloc e autentică dragoste de animale și natură, calcule meschine gen nu mai vin turiști dacă nu avem să le arătăm măcar doi-trei jumbo în habitat, sau și una, și alta. Până la urmă, faptele sunt cele care contează. 

Avem documentar cu gangsteri și rangeri (sună mai de respect decât „pădurari”) kenyeni. Se filmează pe rând, democratic și fără părtinire, când într-o tabără, când în alta. Într-una e Asan, ranger, un amărât care nu se ajunge cu salariul, iar nevastă-sa stă iar să nască. Asan nu pare să aibă mai mult de 25 de ani. În cealaltă tabără e X – „decât” X, din motive de anonimat, probabil, sau fiindcă nu-și încape în piele de șmecher ce e: el e șef peste braconieri, nu mișcă un deșt, dă doar ordine și telefoane (or fi ei încă în stadiul de vânători-culegători, dar comunicarea e importantă, nu?), știe pe toată lumea și… o să vedeți în ce relație e cu Asan (nu zic, că-i spoiler). Ideea e că se conturează scenariu de thriller cu Pacino și de Niro (că tot e menționat cel din urmă). Evident, n-ai cum să-ți dai seama ce e pus la cale de producători și lipit la montaj astfel încât să ai poveste coerentă, dar, în mare, e clar că așa stau lucrurile – e pe bune. Și: e suficientă ingeniozitate cât să nu rănească toată chestia asta anumite sensibilități. Adică, zona violenței e situată la o distanță safe. 

Asta nu înseamnă că nu e intens – participăm la urmăriri, de exemplu. Ca să nu mai zicem de soarta unor amărâți (alții decât cei conduși de X), prinși de rangeri – în film se repetă de nenumărate ori că cine omoară un animal e ucis „on the spot”. Nici nu trebuie să vezi execuția ca să ți se pună nodul în gât. 

Amărâți? Păi, da. Că nu omoară de plăcere sau ca să-și facă vreo casă de vacanță în Ibiza. Unu: sunt vânători (deci, mai nou, braconieri) din tată în fiu (și da, vânează cu arc + săgeți). Doi: sunt rupți de foame. Cu alte cuvinte, avem dilemă. Dramă. 

E vreo soluție? Din tonul general al filmului (cu oameni ceva mai deprimați decât te aștepți în zona aia), ai zice că e sfârșitul lumii. Ar putea exista vreun happy end pentru băieții noștri (din ambele tabere), de care ne atașăm fără să vrem? 

Te atașezi de ei nu numai pentru că sunt naivi ca niște copii (că nu-s așa în orice privință), ci pentru că le simți efectiv grijile, frământarea – în priviri, în tăceri, în dialogurile banale cu copiii lor. E principalul atu al acestui documentar. Care, pe lângă altele, e o adevărată poezie vizuală – m-au trecut frisoane la acea rupere de nori din savană. Absolut sublim. 

Documentarul When Lambs Become Lions va fi proiectat la Pelicam, Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, care va avea loc în iunie, la Tulcea.

Notă: 9