Wolfman – haordeo! mesaj subliminal pentru rromi

Dacă eşti până în gât de vampiri (şi tu?), dar ţi-e în continuare sete de sânge, Wolfman e exact ce-ţi trebuie. Nu e o faţă palidă de vampir timid, fătălău şi bine-crescut care să te întrebe politicos dacă-i dai voie un pic la carotidă şi care să facă pe el dacă iese un pic de soare. Faptul că se poate bucura doar de lună nouă îi dă lui wolfy o poftă de zbenguială pe măsură. La el nu merge nici cu crucea, nici cu vorba bună. Şi nici de argint se pare că nu îi e prea ruşine.

Benicio del Toro, cu privirea lui de om apucat de  testicule, e tocmai bun pentru rolul acestei supreme beast. Iar Anthony Hopkins, tac-su, îşi spală în sfârşit ruşinea după Red Dragon, unde l-a făcut pe Hannibal Lecter de râsu’ cinema-ului.

Singura treabă care nu se lipeşte foarte bine cu restul filmului e cea cu ţiganii. Care ţigani vorbeşte româneşte cu accent oxonian. Cu siguranţă producătorii n-au avut bani suficienţi să-i bage pe Gheorghe Visu şi Nicoleta Luciu, care oricum i-ar fi eclipsat, mânca-ţi-aş pe Beny şi Tony, nu? Dar nu aicişa-i problema, ci în faptul că rromânaşii noştri au şi n-au legătură cu vârcolacii, ştiu care-i faza şi nu ştiu, că nu ni se explică prea bine. Sunt de marţafoi pe-acolo, nu prea gineşti cu ce se ocupă. Şi cum rrom şi român în dicţionarele lor sunt sinonime, e clar: cu filmul ăsta, anglofonii au vrut să-i zică ba’ p-a mătii lui Dracula al nostru. Mesajul subliminat fiind: vrei viza, faci buba!

Cam greu să spui despre Wolfman că e un remake, fiindcă nu păstrează din scenariul din ‘41 decât personajele principale şi ideea. În afară de asta, noul Wolfman şi-a tras ţoale victoriene şi a fost instalat temporal în preajma lui Dr. Jekyll şi a lui Jack Spintecătorul. Dacă veni vorba de ţoale (era o metaforă, te-ai prins), croiul e impecabil, şi dacă ai chef de o istorie a artelor decorative de la 1890, filmul ăsta e bibliografie obligatorie. Şi cum regizorul a simţit că povestea e cam subţire, l-au apucat scrupulele şi a băgat nişte mişcări de cameră şi nişte tăieturi de-ţi taie răsuflarea. Poţi să vezi un cer cu soarele mereu în concediu, castele dărăpănate în care jdesute de lumănâri de abia dacă-ţi luminează juma de faţă, ospicii cu instrumente de tortură, tot felul de gadgeturi deştepte, păduri aburinde şi multe alte delicii steampunk. Iar faza cu mâna retezată care după ce cade trage un foc din revolver e şmecheră tare. Hauuuuuuuu!