Zookeeper – S-a născut o capodoperă!!!

Chill out, girls&gyus… e vorba de Dr. Dolittle. Ca să fiu mai precis: cam orice comedie, cu animale vorbitoare sau nu, devine o capodoperă dacă e pusă alături de Zookeeper.

Cinci (5!) scenarişti şi doi povestaşi şi-au spart capetele pe rând, deodată sau între ei ca să facă animalele alea să vorbească, iar rezultatul a fost că bestiarul a început să măcăne. Fără motiv. S-au ţinut cât s-au ţinut şi la un moment dat şi-au dat drumul. Păi, nu se face aşa…

Eram pregătit să mă sparg de râs. Oricât de stupidă ar fi o comedie, când are animale vorbitoare e imposibil să nu fie poante meseriaşe. Ei bine, am descoperit cu stupefacţie un grad de stupizenie la care până şi bancurile cât de cât inspirate îngheaţă şi nu-ţi mai vine să râzi.

Următoarea fază propune filmul pentru întruchiparea noii paradigme a oligofreniei în entertainment. Omul de la zoo, Griffin (Kevin James), învaţă de la un lup cum să-şi marcheze teritoriul în vederea cuceririi femelei care face nazuri. Să continuu? Griffin o ia literal şi se pişă într-un colţ la o nuntă unde se află şi cea la care visează de mai mult de cinci ani. It’s not funny. Cretin? Eufemistic, poate.

Nici măcar acţiune n-ai. Ceva giumbuşlucuri à la Stan şi Bran, previzibile şi jignitoare pentru cultura oricărui om care a văzut două-trei comedii de situaţie.

Mare păcat de distribuţie – mă refer la James (care n-are nicio vină şi face mai mult decât poate) şi la voci: Cher, Nolte, Stallone etc.

Singura relaţie care ar fi putut smulge scenariul din deşeurile de clişee înşiruite fără noimă era Griffin – Bernie gorila (vocea lui Nick Nolte). Chiar era un pic de chimie între ei doi. Din păcate, de data asta, zoofilia nu salvează comedia.

Notă: 4 (îmi pare rău că n-am câte un punct pentru fiecare scenarist)