Colectare selectivă. O mamă și-a învățat un copil să recicleze carton și pe celălalt plastic
Implementare cu succes a celor mai noi tehnologii de reciclare în familia Mioarei Papuc, din București. Tânăra mămică și-a instruit un copil să selecteze doar carton și pe celălalt doar plastic. Tensiunile au apărut imediat, pentru că cel care reciclează peturi primește câte 50 de bani pe ele, dar Mioara i-a învățat să-și împartă banii, folosind inclusiv presiuni, gen ”adio Itsy Bitsy în mașină!”.
Mioara recunoaște că îi îmbracă diferit pe copii, ca să nu confunde sarcinile: unul e în galben și celălalt în albastru, iar fiecare are în cameră un mini-tomberon special, de aceeași culoare, în care adună toate resturile ce pot fi reciclate.
Chiar și la școală, cei doi solicită colegilor să le dea lor resturile reciclabile și au mereu în ghiozdan un săculeț special pentru asta. ”Esențialul este să nu le amestece și sincer a fost mai ușor să-i învăț asta decât să nu-și amestece șosetele”, explică Mioara Papuc.
În ciuda succesului inițial, problema a apărut atunci când cei doi s-au trezit în fața unei cutii de pizza: carton sau plastic? „A fost momentul când am realizat că trebuie să începem să avem discuții serioase în familie”, a mărturisit Mioara. „Am fost la un pas să chem un mediator pentru a rezolva acest conflict existențial”.
Cu toate că inițial au primit cu entuziasm sarcina de a recicla, copiii Mioarei au început să pună întrebări complicate precum „De ce trebuie să facem asta?”, „Cum ajută asta mediul?” și „De ce nu putem să aruncăm totul la gunoi și să ne vedem de viață?”. În fața acestor provocări filosofice, Mioara a fost nevoită să se transforme într-un guru al reciclării, explicându-le beneficiile pentru mediu și pentru viitorul planetei.
Cu toate că procesul de reciclare poate părea un pic complicat pentru cei mici, Mioara Papuc este hotărâtă să continue lupta pentru un mediu mai curat, chiar dacă asta înseamnă să-și transforme casa într-un centru de reciclare pe bază de premii și discuții existențiale despre pizza.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.