Retrasul tehnologic. Un dac e supărat că n-are ce să recicleze fiindcă automatul nu primeşte amfore de lut

De obicei, când refuzi cu îndârjire să îţi duci ambalajele la automatul de reciclare, e un semn de rea-voinţă sau nepăsare. Nu e şi cazul lui Vasilică Z., un autoproclamat “dac” de 42 de ani dintr-un sat de lângă Orăştie, care şi-ar dori din toată inima să contribuie şi el, dar a constatat încă de la început că aparatul nu primeşte genul de ambalaje pe care le foloseşte el.

„Oamenii râd de mine, mă vorbesc pe la spate, îşi imaginează că dacă nu mă văd duminica la reciclat PET-uri înseamnă că le arunc pe câmp sau că le dau foc”, spune Vasilică. „Nimeni nu şi-a pus problema că eu poate nu folosesc niciodată PET-uri. Băuturile sunt mai gustoase dintr-o ulcică de lut, ca pe vremea străbunicilor.”

Pe lângă tradiţionala ulcică, în gospodăria lui Vasilică se mai găsesc butoaie, bote, ciubere, doniţe, hârdaie, putinici, ciuturi, boalce, bardace şi chiar şi câteva amfore vechi de peste 2000 de ani, pe care bărbatul le spală şi le refoloseşte.

„Mă duc cu amfora la sifonărie, mi-o umple băiatul, o sigilez cu nişte ceară de albine şi ţine sifonul chiar şi 10 ani fără să se răsufle. La ce mi-ar trebui atunci sticle de plastic sau cutii de aluminiu?”, se întreabă Vasilică, sorbind nişte energizant de casă dintr-o cofă micuţă cu doage de brad şi mânerul din corn de cerb.

„Nici nu ştiu cât e garanţia la bidoanele voastre pricopsite, futuriste”, adaugă bărbatul, vizibil zgândărit de curiozitate. „50 de bani? Cât vine asta în kosoni sau în tetradrahme? Chiar aşa, că aici nu prea avem semnal la internet: aveţi idee dacă mai e Burebista preşedinte?”