Vecinul vigilent. Un român îşi roagă vecinii să arunce gunoiul în curtea lui, că el ştie să recicleze mai bine

@
1 aprilie 2024 11:21
Vecinul vigilent. Un român îşi roagă vecinii să arunce gunoiul în curtea lui, că el ştie să recicleze mai bine

Vecinul vigilent. Deşi mulţi îl consideră o prezenţă sâcâitoare şi intruzivă, rolul său e foarte util în ecosistemul străzii sau al blocului. E mereu cu ochii pe ceilalţi locatari, asigurându-se că fiecare respectă regulile de reciclare şi ţinându-le predici când greşesc. Despre Vecinul Vigilent se zice că are simţurile atât de ascuţite încât poate auzi căderea unui bidon de plastic într-un tomberon cu cartoane de la 200 de metri, chiar şi când cineva dă cu bormaşina două etaje mai sus.

Un exemplu sclipitor de Vecin Vigilent e Decebal, un bărbat de 55 de ani din Cluj care a dus buna vecinătate la cu totul alt nivel. Sătul să le dea lecţii de reciclare celorlalţi gospodari de pe stradă, Decebal i-a rugat să-şi deşerte pungile cu reciclabile peste gard, direct în curtea lui, ca să le sorteze el cum trebuie: PET la PET, HDPE la HDPE, PP la PP şi aşa mai departe.

„Iniţial, credeam că îi lipseşte o doagă, dar m-am obişnuit şi e chiar comod. Tund iarba în curte, beau o bere, arunc cutia peste gard la nea Decebal. Nimic mai simplu! Când e în toane bune îmi aruncă înapoi una plină!”, povesteşte Ştefan, proprietarul casei alăturate. “Mai nasol a fost când n-a anunţat pe nimeni că pleacă în vacanţă, într-o săptămână s-a făcut un munte de 5 metri de sticle goale. Suntem destul de setoşi pe strada asta.”

„Unii ies cu furca dacă le arunci ambalaje peste gard, dar el se bucură, zice că are de salvat planeta şi mai mult îl încurcam cu reciclatul nostru alandala”, spune Claudia, o altă locatară de pe stradă. “Dacă asta salvează şi o singură ţestoasă de mare, eu sunt mulţumită. Nici nu ştiu. Avem ţestoase de mare la Cluj?”

Experţii care au analizat comportamentul Vecinilor Vigilenţi spun că aceştia au de obicei un rol benefic în societate, dar nu e bine să fie mai mult de unul într-o comunitate. „Dacă se întâlnesc, încep să îşi dea sfaturi unul altuia, intră într-o buclă de sfaturi şi trebuie resetaţi manual”, a explicat Aurel Petre, profesor de vecinologie.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Rubrica lui Ovi