A apărut clinica BETsana, unde medicii pot elibera și bilete de pariuri
Punem pariu că habar n-aveai? O nouă clinică medicală din București le oferă pacienților o experiență completă. Medicii BETsana sunt autorizați nu doar să elibereze rețete, inclusiv compensate, dar pot elibera și bilete de pariuri, în colaborare cu o mare companie de profil din România.
”Bună ziua! Aș dori ceva pentru ficat și la Barcelona un x pauză 2 final, domnule doctor”. Astfel de fraze se aud zilnic în clinica BETsana.
”Este o premieră pentru România, pentru că de exemplu un pacient care află un diagnostic mai grav, care necesită operație, ceea ce evident implică niște costuri destul de mari, are acum o speranță suplimentară. Dacă joacă un bilet inteligent are șansa de a câștiga banii necesari pentru operație și pentru plicul medicului”, explică Robert Acrișor, directorul clinicii BETsana.
Echipamentele medicale din clinica BETsana sunt de ultimă generație și sunt însoțite de ecrane unde pacienții pot vedea simultan atât rezultatele ecografiilor, radiografiilor sau RMN-urilor, cât și rezultatele în timp real pentru meciurile unde au băgat bilete.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.