Astronomii ardeleni au stabilit de ce lumina unei stele face mii de ani până la noi: Nu se grăbeşte

Scris de Vasile
@
14 aprilie 2014 12:38
Astronomii ardeleni au stabilit de ce lumina unei stele face mii de ani până la noi: Nu se grăbeşte

V-aţi întrebat vreodată de ce luminii unei stele îndepărtate îi ia mii de ani să ajungă pe Terra? Cu siguranţă nu, pentru că fenomenul a fost elucidat deja de sute de ani.

Asta nu i-a împiedicat însă pe astronomii ardeleni să publice recent un articol în care explică de ce lumina corpurilor cereşti face atâţia ani până la noi. Potrivit acestora, deşi ar putea să străbată instantaneu distanţe mult mai mari, lumina pur şi simplu nu se grăbeşte.

“Până şi Eminescu, inspirat de oamenii de ştiinţă ai epocii, a speculat în poezia ‘La steaua’ că lumina ar fi incapabilă să călătorească mai repede”, spune unul dintre astronomii Institutului de Cercetări Ardelene din Cluj. “Evident, greşea. Fotonii sunt particule în toată firea, ar putea străbate mii de ani lumină într-o clipită, dar îşi spun şi ei: no, de ce atâta grabă?”

Cercetătorii ardeleni au conchis în studiul lor că lumina emisă de un corp ceresc face popasuri dese în drum spre planeta noastră, în special în preajma găurilor negre, unde îşi întinde un ziar, taie câteva feliuţe de slană cu ceapă şi bea un ţoi de pălincă cu luminile altor aştri din galaxie înainte să-şi continue itinerarul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi