Atenţie! Timp de două ore gravitaţia va funcţiona invers şi ne putem căca pe porumbei

27 noiembrie 2018 12:26
Atenţie! Timp de două ore gravitaţia va funcţiona invers şi ne putem căca pe porumbei

Mesaj de importanță națională. Cercetătorii de la Măgurele ne-au transmis că, în urma unor experimente cu hadroni, astăzi, între orele 15 și 17, gravitația va funcționa invers. Este o oportunitate unică pentru a ne răzbuna pe porumbei, pentru miile de ani în care și-au făcut nevoile pe noi și pe statuile noastre.

„Scopul experimentului nu a fost neapărat acesta, intenția noastră inițială a fost să facem niște anti-materie, că are nevoie un coleg să-și facă un țarc la capre, că ăla făcut din materie obișnuită e ros tot timpul de animale. În cadrul procedurii, am emis o undă de câmp pe frecvență opusă celei gravitaționale și am obținut pentru câteva secunde energie zero, apoi gravitația a început să scadă. Urmează să meargă în direcția opusă câteva ore după care se va întoarce la normal, că la noi se termină programul de lucru la 5 și ultimul care pleacă trebuie să închidă toate aparatele și să scoată laserul din priză”, a declarat șeful savanților români de la Măgurele, dr. Decebal Popescu.

Pentru românii care stau la oraș nu va fi o problemă inversarea gravitației, întrucât vor fi ținuți de asfalt de guma de mestecat aruncată pe jos din 1989 încoace precum și de soiozitatea specifică orașelor românești. În privința locuitorilor din zone rurale, fizicienii recomandă ca aceștia să se lege cu cureaua de gard până trece unda și, dacă au chef, să lege și găinile cu o sfoară de coteț, să nu trebuiască să le caute dup-aia prin toată comuna. 

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi