Au apărut cripto-cocalarii, care se pozează cu stickul USB plin cu Bitcoin

Scris de Ionut
@
23 martie 2021 17:20
Au apărut cripto-cocalarii, care se pozează cu stickul USB plin cu Bitcoin

România evoluează și împreună cu ea și cocalarii ei! De pe internet aproape au dispărut pozele cu cocalari tradiționali, care se pozau cu bani. La modă sunt acum cripto-cocalarii, care se pozează cu stickuri USB pe care au portofelele electronice pline cu Bitcoin.

Așa cum mai demult existau cocalari cu franci elvețieni, acum există cocalarii cu Ethereum sau Litecoin, care consideră Bitcoin prea mainstream. Mulți cripto-cocalari afișează stickuri de capacitate mare, să-și arate valoarea, deși sub unghii li se vede pământul de Ilfov și în spate soba de teracotă, sau bonul de când și-au lăsat brățara la amanet.

Mulți cripto-cocalari apar în poze cu ochii vineți sau cu urme de șuturi în cur, pentru că încearcă să plătească la bar cu Bitcoin, dar și-o iau grav. Multe cârciumi au amplasat deja afișe ”Interzis accesul figuranților cu criptomonede. În acest local este permisă doar plata cu lei sau pe cripto-caiet”.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi