Cercetătorii britanici au descoperit că bărbaţii săraci şi urâţi n-au noroc la femei
Ipoteză şocantă lansată de cercetătorii britanici: bărbaţii urâţi şi fără bani au şanse minine să se căsătorească cu o femeie frumoasă. Concluzia vine în urma unui studiu la care au participat 2.000 de bărbaţi, atent monitorizaţi pentru o perioadă de cinci ani.
„Din cei 2.000 de bărbaţi care au participat la acest amplu studiu, aproximativ 1.800 dintre ei erau săraci, urâţi şi fără parteneră la finalul celor cinci ani de monitorizare. Restul fie şi-au găsit femei urâte, fie au devenit gay. Unul singur s-a ales cu o femeie frumoasă, dar aceasta era nevăzătoare. Nu cred că mă hazardez deloc spunând că bărbaţii săraci şi urâţi nu ajung împreună cu femei frumoase”, a explicat cercetătorul-şef Gavin Mysog.
Concluzia cercetătorilor britanici a stârnit aprigi discuții în lumea ştiinţifică. Ei sunt acuzaţi că la studiu au participat nu bărbaţi pur şi simplu urâţi, ci incredibil de urâţi, ceea ce aparent ar fi influenţat rezultatele studiului. S-a ajuns chiar ca unii să insinueze că subiecţii studiului au fost plătiţi de cercetători ca să refuze femeile frumoase, tocmai pentru ca aceştia să-şi poată susţine şocanta concluzie a studiului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.