Chinezii au făcut mașina care sare peste gropi după ce ambasadorul a mers pe Șoseaua Chitila

10 ianuarie 2025 14:33
Chinezii au făcut mașina care sare peste gropi după ce ambasadorul a mers pe Șoseaua Chitila

O companie chineză a lansat mașina care sare singură peste gropi. Invenția a venit după ce ambasadorul Chinei în România a avut un drum spre Mogoșoaia și a circulat pe Bulevardul Grivița și apoi pe Șoseaua Chitila, unde efectiv și-a rupt mașina în două, ca majoritatea șoferilor care trec pe acolo.

Mașina poate sări peste gropi de până la doi metri lungime, ceea ce înseamnă că poate scăpa inclusiv de seria de capace de canal de dinainte de Podul Constanța, unde mulți bucureșteni și-au luat adio de la mașinile lor dragi.

Surse din zona producătorilor auto spun însă că mai e mult până la lansarea modelului de serie. ”Deocamdată chinezii au lansat un prototip, cu un pitic care stă pe locul din dreapta și când se apropie groapa scoate picioarele prin podea, se proptește în asfalt și mașina face țuști peste obstacol, chestie pe care au încercat-o și mulți șoferi români, deci nu e o șmecherie”, declară Decebal Popescu, inginer auto.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi