Clinicile MedLife au aparatură atât de avansată, că vin studenţi klingonieni şi ferengi să facă practică
Informația cu privire la imigranții din afara sistemului solar care vin în practica la clinicile MedLife a fost prezentată la începutul săptămânii în presa medicală. „Am în mâna mea un înscris făcut de un doctor al acestei clinici, care nu pare să fie scris într-o limbă pământeană, bănuiala mea fiind că este vorba de ferengi sau klingoniană”, a declarat ziaristul care a făcut descoperirea.
Acesta bănuiește că ce i-a atras pe acești oameni către MedLife este tehnologia de ultimă generație ce se găsește prin clinici și prețurile destul de reduse la garsoniere în capitală. „Nu știu cum să vă spun, dar 250 de credite federale pentru o garsonieră în Dristor nu mi se pare chiar așa mult. Păi știți cât e una pe Ferenginar?”, a comentat un student aflat în practică la o clinică din București.
„Faza e că e mai fain să faci aici practică, e tehnologie ca oriunde prin univers și, în plus, dacă arăți ca mine lumea nu e deranjată că ești klingonian, te salută măcar cu bună-ziua. Altfel, colectiv bun, oameni de treabă”, a menționat un alt medic care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.