Condamnaţi la succes? Un român care a fugit din ţară a fost prins şi i s-a dat premiul Nobel

Scris de Ionut
@
9 octombrie 2014 15:02
Condamnaţi la succes? Un român care a fugit din ţară a fost prins şi i s-a dat premiul Nobel

Îl cheamă Victor R, e dintr-o localitate din centrul ţării, în care pe vremea lui Ceauşescu exista un combinat, iar în urmă cu 2 zile a devenit laureat al premiului Nobel, spre stupefacţia prietenilor. Victor spune că a scăpat de România, nu şi de succes. A fost prins trecând ilegal frontiera, iar grănicerii, în momentul în care au aflat că e român, l-au dus la Stockholm, unde i s-a dat un Nobel.

“Mi-au pus câteva întrebări, să vadă ce fel de Nobel ar trebui să-mi dea. Am ştiut câte sticle de ulei încap într-o găleată şi mi-au dat Nobelul pentru Fizică. Din păcate n-am putut participa la ceremonia oficială, pentru că eram beat”, a declarat emoţionat Victor R, noul român laureat Nobel.

Comitetul Nobel susţine că Nobelul se acordă automat românilor care reuşesc să fugă din ţară, printre alţi laureaţi ai acestui tip special de Nobel fiind Herta Muller, Stefan Hell, Elie Wiesel şi George Emil Palade. Comitetul Nobel a precizat însă că Nobelul nu se acordă în cazurile în care este evident că românul a plecat în Occident la furat, la cerşit, sau la cules căpşuni.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi