Cruzime! Un român a cerut pe Facebook o recomandare de serial și a primit link spre un job

Scris de Calin
@
16 ianuarie 2019 18:32
Cruzime! Un român a cerut pe Facebook o recomandare de serial și a primit link spre un job

Cea mai recentă victimă a Facebook-ului este un român de 24 de ani, care n-a făcut altceva decât să ceară o recomandare de serial la care să se uite în timpul săptămânii. O bestie, că altfel nu-i putem spune, și-a bătut însă joc de el și i-a trimis un link spre un job. Ba, mai mult, victima spune că bestia l-a și înscris pe mai multe site-uri de recrutare, iar acum primește telefoane în care  e chemat la interviuri.

”Facebook ar trebui să ia măsuri împotriva acestor oameni fără suflet și fără creier”, este de părere victima abuzului. ”Din moment ce am postat la 14:22, într-o zi de miercuri, că vreau recomandări de seriale era cât se poate de clar că nu-mi caut un job. Și încă ceva: cât de prost să fii să recomanzi un job cuiva care te întreabă de seriale? Păi dacă mergi la muncă, cum te mai uiți toată ziua la seriale? Doooh!”

Și cum un necaz nu vine niciodată singur, victima abuzului se plânge că între timp a început și să i se umple feed-ul de Facebook cu sponsored posts cu locuri de muncă. ”Am dat click din greșeală pe linkul spre acel job și gata, Facebook m-a catalogat drept un disperat care vrea să se angajeze. Păi eu sunt bugetar, stau acasă și mă uit toată ziuala seriale, că banu’ curge, ce dracu’ mă spamezi cu job-uri, băi Zuckerberg!?”, a răbufnit victima.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi