Dezastru ecologic! Savanţii au găsit 40 de pungi de pufuleţi în burta unui corporatist

Scris de Vasile
@
29 martie 2019 13:35
Dezastru ecologic! Savanţii au găsit 40 de pungi de pufuleţi în burta unui corporatist

Mediul înconjurător e din ce în ce mai poluat! Chiar în această dimineaţă, cercetătorii Institutului pentru Ecologie din Pipera au descoperit, în burta unui corporatist din zonă, mai bine de 40 de ambalaje de pufuleţi, împreună cu zeci de păhărele de plastic provenite, cel mai probabil, de la iaurt.

„Bietul de el foşneşte la fiecare mişcare! Aşa ceva nu e nici natural, nici sănătos. Producătorii de pufuleţi poartă toată vina, pentru că nu vor să investească în pungi biodegradabile”, spune nea Aurel, vânătorul care l-a capturat pe corporatist în dreptul clădirii unde lucrează.

După îndepărtarea pungilor de pufuleţi, corporatistul va fi eliberat la metrou, unde se va alătura din nou haitei sale, asigură oamenii de ştiinţă.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi