Dezastru pentru pensionari! După telefonul fix, acum li se închide și Yahoo Messenger

13 iunie 2016 15:17
Dezastru pentru pensionari! După telefonul fix, acum li se închide și Yahoo Messenger

E din ce în ce mai greu să fii pensionar în România. Tinerii din ziua de azi nu mai au nici un pic de respect față de cei în vârstă și nu se gândesc aproape niciodată la ei. Dovadă stă închiderea Yahoo Messenger, una din ultimele tehnologii pe care aceștia le mai foloseau, în afară de telefonul fix, cu impulsuri. 

Acum, pensionarii nu vor mai putea să dea mass-message tuturor prietenilor de pe casa scării, nu mai au de unde să ia viruși vechi, care merg numai pe Windows XP și nici nu vor mai putea să-și pună ca status ce cântec de Gianni Morandi ascultă pe winamp. „Solitaire-ul a rămas singura bucurie, ăsta și internet explorer-ul”, se plânge un pensionar din Pitești. 

Vârstinicii spun că exista chiar și o variantă de Yahoo Messenger fără reclame, pe care o puteai descărca de pe servere dacă uploadai mai întâi o copie după talonul de pensie. Există însă o șansă, un IT-ist pensionar din Drumul Taberei din București spune că lucrează la o versiune de YM care merge de pe dischetă, atât pe calculator cât și pe telefon, dacă pui un adaptor. 

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi