Discriminare la Poli! Profesorii se plâng că nu sunt studente de la care să ceară favoruri sexuale
Nu doar Oscarurile sunt lovite de scandaluri de discriminare, ci și examenele de la Poli. Mai mulți profesori au anunțat că există posibilitatea să boicoteze examenele întrucât nu există suficiente studente de la care să poată să ceară favoruri sexuale pentru o notă de trecere.
„Dacă intru în sala de examene e ca la Oktoberfest, doar cârnați și miros de bere. Ce să le cer la ăștia, o să fiu obligat să-i trec pe bune, ca în preistorie, doar pe ce au învățat. Pentru asta am inventat noi facultățile, să educăm lumea”, s-a plâns un profesor de inginerie mecanică și mecatronică. „Anul trecut, la cursul de mecanica fluidelor, am avut o singură fată, și-aia urâtă, și 300 de hăndrălăi. În condițiile astea cum naiba să mai faci educație?”, a explicat un alt profesor stadiul discriminării din Poli.
Situația este atât de tensionată încât cadrele didactice amenință că vor boicota examenele până nu se va ajunge ca la facultățile inutile, ASE, Filologie, Sociologie, unde profesorii efectiv se scaldă în studente dispuse să treacă examenul pe bază de vagin. „Măcar la Drept ai o compensație materială, primești o șpagă de la stundeți, că nimeni nu dă la Drept fără să știe că trebuie să dai măcar o mică atenție dacă vrei să discuți probleme legale”, a concluzionat un profesor de rezistența materialelor.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.