Elon Musk promite o Tesla românilor care scriu ”Partikip” pe Twitter!
Anunț oficial făcut de Elon Musk după ce a cumpărat Twitter cu 44 de miliarde de dolari. Pentru a spori numărul utilizatorilor, Elon promite o mașină Tesla tuturor celor care se înscriu cu un ”Partikip” de pe contul personal. Există și o ondiție. Primesc mașină doar românii care au scris măcar un tweet în ultimii 10 ani.
”La prima vedere ai zice că Musk a luat-o razna. Dar dacă te gândești puțin, realizezi că omul e ca de obicei un geniu! Elon Musk se dovedește din nou un tip excentric. Evident că ideea concursului va însemna și o imensă campanie de marketing pentru produsul lui de bază, mașina Tesla. Și totul e gratis, tot buzz-ul îl vor face utilizatorii de Twitter. Cred că-și scoate banii în 2-3 luni la cum o să meargă treaba”, explică Decebal Popescu, expert în comunicare de la agenția Mansplain.
Alți utilizatori spun că de fapt ar fi o mare țeapă. Pe lângă ”Partikip”, trebuie să dai like la contul personal al lui Elon, că na, nu se poate să nu-și tragă și el ceva, după care să dai retweet la mesajul campaniei și să ai și cont de Paypal, prima invenție a lui Elon Musk. Mulți români pretențioși spun că nu le convine culoarea mașinii, așa că vor aștepta o altă campanie.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.