Încă un succes. România a câştigat contractul pentru bordurile din jurul Staţiei Spaţiale Internaţionale
La ceva chiar ne pricepem! Degeaba spun duşmanii şi sorosiştii că noi suntem o ţară înapoiată, care nu e în stare să facă nimic valoros pe plan mondial. Ca să le închidem gura acestor clevetitori, iată că bordurile din jurul Staţiei Spaţiale Internaţionale vor fi amplasate de o companie românească, mai precis Tel-Road Space Industries, o firmă nou înfiinţată în judeţul Teleorman, care nu are legătură cu nimeni.
“Înconjurăm Pământul de 16 ori pe zi şi de fiecare dată ne minunăm de bordurile din România. Ne întrebăm ce civilizație avansată a reușit să construiască asemenea diguri de granit. De ce? Și cât de mult trebuie să fi costat! Ne-am dorit și noi câteva, pentru că sigur ajută, din moment ce românii au atâtea”, spune șeful stației spațiale, Gene Roddenberry.
Astronauţii de pe ISS spun că era firesc să câştige România contractul pentru borduri, din moment ce noi avem singurele borduri care se văd din spaţiu. Astronauții americani se miră cât de misterioși dar și cât de modești sunt românii: ”Cum e posibil să aibă atâtea borduri și totuși niciun premiu Nobel?”, se întreabă astronauții.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.