iPhone se va vinde în cutii gigant, ca să ai în ce dormi după ce vinzi casa ca să ţi-l cumperi
iPhone X e cel mai scump iPhone de până acum, dar are şi avantaje! iSTYLE România a lansat iPhone Green, un program prin care te poți bucura în fiecare an de ultimul model iPhone, dar și de natură. Cei care optează pentru iPhone Green vor primi telefonul cu o cutie imensă, gândită pentru cei care şi-au vândut casa ca să şi-l cumpere. Aceşti posesori ai device-ului suprem nu vor mai fi homeleşi, ci vor locui în cutie, în condiţii decente.
Noul iPhone X se încarcă wireless pentru că în cutia de carton nu ai prize, aceasta urmând să fie o dotare standard la iPhone-urile viitorului. De data asta, nu doar iPhone-ul e rezistent la apă, dar şi cutia e impermeabilă, deci nu duci grija ploilor torenţiale şi nu mai e nevoie să te refugiezi într-o scară de bloc când rămâi pe drumuri pentru că ai vrut telefon ultimul răcnet.
Deşi iPhone X e cel mai sigur iPhone şi sunt şanse mai mici să fie deschis accidental, din păcate nu acelaşi lucru se poate spune despre cutie, care e totuşi din carton, însă poate fi acoperită cu o ţiplă din plastic, siguranţa sporind cu 2%. Ca să fii sigur că nu intră nimeni, scrie cu un spray “Made in Romania” şi nu se atinge nimeni de ea.
Există deja informaţii pe piaţă că toţi clienții iSTYLE care optează pentru iPhone Green vor avea la versiunea viitoare de iPhone o cutie cu 2 camere decomandate, şi la următorul model iPhone vor beneficia de o cutie de carton cu mansardă, bucătărie open plan şi şemineu. Partea bună e că noua ofertă de upgrade lansată de iSTYLE, reseller premium pentru Apple în România, e valabilă inclusiv pentru iPhone X, spun clienţii.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.