Laserul de la Măgurele, scăpat de sub control. Sectorul 5 e plin de bronzaţi
Ce fac savanții cu laserul ăla, frate? Surse din proximitatea Laserului de la Măgurele atrag atenția că din cauza radiațiilor cetățenii din Sectorul 5 sunt mult mai bronzați decât restul populației, deci se impun niște verificări, sau poate o schimbare de frecvență, ca să fie reparați și readuși la culoarea inițială.
Savanții care se ocupă de Laserul de la Măgurele spun că nu este vina lor și că doar cei care se apropie foarte mult sunt bronzați: ”Sunt unii care sar gardul cu niște saci și adună fier de prin curte. Ăștia au un bronz pronunțat. Laserul nostru chiar îi deschide la culoare puțin și dacă stau mult prin curte, noaptea sunt fosorescenți”, spune Decebal Popescu, șeful Laserului Măgurele.
Există însă voci care spun că la mijloc e vorba de o mușamalizare a efectelor radiațiilor și că în multe alte localități există cartiere întregi cu bronzați, un indiciu că în țara noastră se desfășoară experimente secrete ample, care produc astfel de efecte. Acestea sunt efectele inerente ale faptului că suntem o super putere în lumea științei și trebuie să înțelegem că pentru a fi pe primul loc trebuie să existe și sacrificii, de-asta avem atâția bronzați. Sunt interese mari la mijloc!
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.