Medgidia iese din Epoca Fierului! Pe fosta platformă industrială s-a terminat fierul
Revoluţionarul oraş Medgidia e permanent sub lupa cercetătorilor lumii, pentru că acolo se poate vedea evoluţia în acţiune, exact ca în insulele Galapagos. Oamenii din Medgidia s-au adaptat la căutarea de fier şi nasurilor lor pot detecta metalul chiar şi la 3 metri adâncime, apoi îl scot la suprafaţă cu mâinile, care au forma unor lopeţi şi duritatea titanului.
Din nefericire pentru ei, localitatea a ieşit ieri oficial din epoca fierului, pentru că s-a terminat fierul de la fosta platformă industrială. Pentru medgidinenieni acest lucru înseamnă că au intrat în Evul Mediu Timpuriu şi deci mai au circa 300 de ani şi prind din urmă restul României, care a atins Evul Mediu Târziu şi se pregăteşte de Revoluţia Industrială care se va întâmpla la noi peste câteva sute de ani.
Există unii oameni atât de bine adaptaţi la căutarea de fier, încât se hrănesc cu fier, pe care îl metabolizează pentru că în loc de acid clorhidric ei secretă în stomac acid sulfuric, iar la desert mănâncă săpun pe pâine, sau pufuleţi.
Şomajul din Medgidia a crescut într-o zi de la 8% la 98% într-o singură zi, iar locuitorii au început deja să-şi vândă căruţele, sau să migreze spre localităţi mai bogate în fier. Medginineenienii au început să se uite chiar şi în manualele de Geografie ale copiilor, ca să afle în ce locuri au mai existat combinate şi fabrici comuniste, ca să se mute acolo şi să-şi reia stilul de viaţă bazat pe fier.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.