Mii de români se lasă de fumat când îşi dau seama câtă băutură pot lua de banii ăia
Românii care se lasă de fumat nu o fac nicidecum din motive de sănătate, sau ca să facă economii. Un studiu arată că majoritatea foștilor fumători au renunțat la tutun ca să aibă mai mulți bani de băutură și consideră că fumatul înseamnă o mare risipă.
”De banii pe care îi dau pe un pachet de țigări pot să-mi cumpăr 5 PET-uri de bere. Păi trebuie să fii nebun să nu te lași de țigări! Dă-le-ncolo, că nu merită!”, spune Marian, fost fumător.
Studiul arată că doar 3% din fumători vor să se lase de fumat din motive de sănătate și doar 2% din motive materiale, pentru că românii care fumează nu sunt zgârciți, să se uite la banii pe care îi dau pe țigări. Mai degrabă, românii fumători regretă că au fumat în loc să facă altceva util, ca să obțină bani, cu care să-și ia de băut.
În același timp, fumătorii manifestă un regret sincer pentru perioada în care au fumat. Mulți se uită triști la roboțeii din pachetele goale de țigări și se gândesc: ”Doamne, câtă bere băgam de banii ăia! Ce idiot am fost!”. În fotografie este Constantin Brâncuși, care și-a irosit viața fumând în loc să bea.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.