Noul Duster, 5 stele la testul NCAP: ‘Ncap doi porci în portbagaj!
Veşti bune pentru fanii şoriciului şi ai jumărilor! Cel mai nou model Dacia Duster a obţinut în această dimineaţă 5 stele la testul NCAP, fiind prima maşină românească după ARO 10 care se mândreşte cu această reuşită.
„Pe înţelesul tuturor, 5 stele la testul NCAP înseamnă că în portbagaj ncap doi porci întregi”, spune Fane, un bărbat de 40 de ani din Berceni care chiar se pricepe la porci.
„O maşină mică, să zicem o râşniţă de Logan sau o troacă de Punto, n-are cum să obţină 5 stele la NCAP decât dacă rabatezi bancheta din spate. Nici atunci nu-ţi ncap în ea decât doi porci foarte mici, sau un porc şi o damigeană”, a adăugat specialistul.
Fane a explicat că testele pe Duster au fost efectuate la el la ţară, în condiţii controlate, mai întâi cu porci de plastic, apoi cu doi porci vii de circa 250 kg fiecare, hrăniţi aproape exclusiv cu porumb. „În circulaţie, forma şi dimensiunile porcului sunt variabile, aşadar nu luaţi testul NCAP drept unic indicator al capacităţii de cărat porci a unui autovehicul. S-ar putea să aveţi surpriza să vă ncapă şi trei porci, dacă sunt mai supli!”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.