Oamenii au ținut mii de ani țigări neaprinse în gură, că nu descoperiseră focul
Aprinderea unei țigări pare acum un gest banal, dar lumea uită foarte ușor că acum câteva milioane de ani situația era mult mai complicată. Mult timp, oamenii preistorici au ținut țigări neaprinse în colțul gurii, dintr-un motiv cât se poate de simplu: oamenii încă nu descoperiseră focul.
„Acum milioane de ani, dacă aveai o țigară și cereai, prin absurd, cuiva un foc, lumea nu că te refuza, dar se uita ciudat la tine și te întreba ce-i ăla foc“, povestește reputatul antropolog Pierre de Cebal. „Dar, pe de altă parte, nici cei care aveau țigări în colțul gurii nu cereau foc, că nici ei nu știau ce e ăla. Au fost niște vremuri tare complicate pentru fumători.“
O teorie controversată, susținută de un antropolog sovietic în anii ‘70, susține că primul om care și-a aprins o țigară a fost un homo erectus care a fost fulgerat acum 2 milioane de ani. „Urmele arheologice arată că țigara ar fi luat foc de la fulger, dar din păcate specimenul de homo erectus n-a reușit să tragă nici măcar un fum din ea, că a murit în urma fulgerării“, a susținut acesta.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.