Orbit de ură față de ruși! După ce a rămas fără bicicletă, Mîndruță îl acuză pe Putin că i-a furat-o

Scris de Calin
@
19 februarie 2015 11:42
Orbit de ură față de ruși! După ce a rămas fără bicicletă, Mîndruță îl acuză pe Putin că i-a furat-o

După ce un binefăcător i-a furat bicicleta, Lucian Mîndruță a luat-o razna. La doar 5 secunde după ce a descoperit furtul, acesta a scris pe Facebook, de pe telefon, ”Rusine, Putin! Inteleg Crimeea, inteleg Ucraina, dar cu bicicleta mea ce-ai avut? Hotule!”, s-a dezlănțuit Lucian pe Facebook, într-o impecabilă română fără diacritice.

Mîndruță este sigur că Putin a profitat de vizita oficială la Budapesta ca să treacă și prin București, special ca să-i fure lui bicicleta. Și este la fel de sigur că manevra lui Putin este un atentat fățiș la adresa evenimentului ”Cu bicicleta la mare”, pe care Lucian Mîndruță îl organizează în fiecare an. El a depus deja o plângere pentru furt, însă nu la poliție, ci direct la NATO .

Orbit de ură, Lucian Mîndruță jură acum răzbunare cruntă pentru furtul bicicletei. ”In loc de «Cu bicicleta la mare», in acest an voi organiza «Cu bicicleta la Moscova». Alaturi de alti biciclisti curajosi si patrioti, vom face ture în jurul Kremlinului, pana bagam spaima in rusi. Victoria e a noastra!”, debordează de optimism Mîndruță pe Facebook.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi

Probleme cu buda pe stația spațială