TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Revoluționar! Noul iPhone 14 vine cu căști și încărcător, dar fără telefon

Scris de Călin
@
7 septembrie 2022 18:08
Revoluționar! Noul iPhone 14 vine cu căști și încărcător, dar fără telefon

Cei de la Apple reușesc să surprindă din nou. Dacă în trecut au lansat telefoane care se vindeau fără căști sau încărcător, de data aceasta au schimbat radical abordarea: fanii Apple care vor comanda iPhone 14 vor avea surpriza să descopere în cutie încărcător și căști, însă nu și telefon.

„Echipei care a dezvoltat noul iPhone 14 i-am cerut un lucru clar: să vină cu un produs care să-i surprindă nu doar pe fanii Apple, ci și pe noi, cei de la Apple“, a dezvăluit Tim Cook, CEO-ul companiei americane. „Și exact asta au livrat. În momentul în care am deschis cutia de Apple 14 și am văzut că nu există niciun telefon în ea am fost uluit.“

Desigur, un produs care revoluționează piața de telefoane nu poate fi vândut la orice preț. „Nu intru în detalii, dar va fi cel mai scump iPhone din câte am lansat până acum“, spune Tim Cook. „Vom avea însă și o variantă mai ieftină, la doar 1.000 de dolari, care constă într-o imagine cu cutia de Apple 14 la rezoluție mare pe care cumpărătorul o va primi.“

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi