Smart! România a cumpărat un ciocan de lipit și va produce Dacia Spring în țară
Planuri mari de investiții gândite de Guvernul României! În planul bugetului pe anul viitor apare și o achiziție strategică: un pistol de lipit. Se pare că intenția coaliției este nici mai mult nici mai puțin decât să mute producția de Dacia Spring din China în România.
Deși în buget nu apare că se va cumpăra și sârmă de fludor, cel mai probabil achiziția asta a fost secretizată, pentru că România nu vrea să-și deconspire planurile de expansiune industrială.
Au fost prevăzute cursuri de reprofilare pentru chelneri, care vor deveni ingineri de mecanică auto și vor fi învățați să folosească pistoalele de lipit și să recicleze circuite din mașinile de spălat casate prin programul rabla ca să facă computerele de bord pentru Dacia Spring.
Achiziția pistolului de lipit a fost imediat observată de Ungaria, marele rival al României, care drept răspuns a comandat 5 pistoale de lipit, mai mari și mai performante. Se pare că vom avea parte de o cursă a înarmărilor industriale și e de așteptat ca și Bulgaria să-și cumpere măcar o menghină, ca să ne prindă din urmă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.