Stephen Hawking uimeşte iar lumea fizicii: Matematic, există o scurtătură între Predeal şi Sinaia
Revoluţie în lumea ştiinţifică. Sătul să descifreze misterele întregului univers, celebrul savant Stephen Hawking a decis să se ocupe şi de problemele spinoase ale unor ţări mai mărunte, precum România.
După o scurtă privire pe Facebook, fizicianul a dedus că principala problemă a românilor e cum să ajungă mai repede de la Predeal la Sinaia şi invers. Înarmat cu inteligenţă şi răbdare, savantul a reuşit să găsească o scurtătură!
“Există o scurtătură, dar poate fi accesată doar dacă maşina are un filtru special de antimaterie. Sigur, exista şi ipoteza tunelurilor dacice prin spaţiu-timp, dar mă îndoiesc că e posibil să se circule prin ele, vortexul gravitaţional ar rupe ştergătoarele maşinilor”, a spus Stephen Hawking.
Savantul spune că undeva pe lângă Poiana Ţapului există un portal, prin care dacă treci ajungi direct în Predeal, dar din păcate IQ-ul redus al celor care aleg să stea în trafic între Sinaia şi Predeal nu le permite descoperirea portalului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.