Studiu! 80% din telefoanele pierdute la beție sunt aruncate de bărbaţi, ca să nu-i mai sune soțiile

Scris de Calin
@
25 martie 2014 12:56
Studiu! 80% din telefoanele pierdute la beție sunt aruncate de bărbaţi, ca să nu-i mai sune soțiile

Bărbaţii care consumă alcool nu sunt atât de neatenţi sau iresponsabili pe cât se credea. Dacă până acum pierderea telefoanelor în timpul ieşirilor la bere era pusă pe seama consumului de alcool, un nou studiu al cercetătorilor britanici demonstrează contrariul.

Mai exact, în peste 80% din cazuri telefoanele nu sunt uitate de bărbaţi, ci pur şi simplu aruncate intenţionat. Asta pentru că e singura metodă eficientă prin care poţi scăpa de cicălelile nevestei. Există, desigur, şi bărbaţi inventivi, care îşi închid telefoanele şi le lasă la bar, urmând ca a doua zi să susţină în faţa nevestei că un binevoitor i-a găsit telefonul şi i l-a adus înapoi.

„Ca bărbat, poţi rezista la două-trei telefoane din partea soţiei. Dar când te sună a patra sau a cincea oară, ca să te întrebe încă o dată cât mai stai la bere, cedezi nervos şi arunci telefonul. Aia nu e seară relaxantă când, în loc să te uiţi după chelneriţe, tu stai la telefon cu nevasta. Totul are o limită!”, a explicat unul din subiecţii studiului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi