Tinerii români știu istorie: mai mulți știu cine este Dimitrie Sturza decât știu cine e Mihai Sturzu
Un sondaj privind opțiunile politice făcut printre tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 27 de ani a scos la iveală o serie de date surprinzătoare. Astfel, mai bine de 90% din cei întrebați „ați auzit de Mihai Sturzu” au spus că este vorba de un academician, om politic român și de patru ori prim ministru al României la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX.
„Evident, este vorba de o confuzie, cei mai mulți se referă la Dimitrie Sturdza, un fost președinte al Academiei Române, născut în 10 martie 1833. Confuzia este, într-adevăr, gravă, întrucât Sturdza a fost liberal iar Sturzu a fost pesedist”, a declarat Mihai Decebal, unul din autorii sondajului de opinie.
Firește, nu toată lumea l-a menționat pe omul politic când au fost întrebați de Sturzu, au fost și fani ai tenisului care au crezut că este vorba de tenismenul Dimitrie (Tim) Sturza, un bogătaș și filantrop român care a ajutat tineri cu burse de studii, printre protejații săi numărându-se Mihnea Năstase, fiul unui alt fost prim-ministru și multiplu pușcăriaș român. De Mihai Sturzu, în schimb, nu se știu prea multe, majoritatea celor chestionați crezând că este vorba de un nume inventat, ca să-i prindă într-o capcană.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.