Top 10 invenții care au revoluționat lumea

24 octombrie 2020 13:02
Top 10 invenții care au revoluționat lumea

Focul. Înainte de apariția lui trebuia să pui micii pe grătar și să te rogi să vină un fulger, altfel îi mâncai cruzi;
Electricitatea. Bărbații ar fi trăit în teroare, în fiecare seară ar fi avut cine romantice la lumina lumânării;
Motorul cu aburi. De acolo a venit inspirația pentru oala cu presiune, în care ies cele mai bune sarmale;
Scrisul. Dacă nu se inventa, trebuia să venim să vă spunem personal aceste glume;
Calendarul. Fără calendar trebuia să mergem la druidul satului să ne spună când e ziua de naștere a prietenilor noștri;
Frigiderul. Era foarte incomod să te ridici în timpul meciului ca să te duci la râu să-ţi iei o bere rece;
Aparatul foto. Fără el nunțile ar dura câteva săptămâni, până termină ăla de pictat dansul pinguinului;
Automobilul. Oricât de cocalar ai fi tu, calul nu e atât de tâmpit încât să tragă căruța până-n apa mării;
Curentul electric. Era mult mai complicat să furi lemne de la vecini. Plus că trebuia s-o faci zilnic, nu doar o singură dată, ca la furtul de curent;
NVIDIA GeForce RTX seria 30. Cel mai mare salt tehnologic din istoria plăcilor video. Până la apariția lor, gamingul era pe locul 14 în topul activităților preferate de un bărbat. Acum gamingul e pe locul doi, imediat după ieșitul la bere, dar înaintea sexului.

Și dacă nu ești convins că gamingul e la alt nivel cu noua generație de plăci video NVIDIA, hai să-ți mai dăm niște detalii: te poți bucura de ”real time ray tracing” și DLSS, iar gaming-ul în 4k este foarte accesibil, ba chiar se poate duce și în zona de 8k. Iar dacă gaming-ul nu te pasionează, să știi că noua generație de plăci video de la NVIDIA e bună și la alte lucruri: ai cea mai rapidă memorie din lume (nu tu, plăcile video), ai beneficii majore la editarea foto/video, la animații sau 3D, dar și NVIDIA Broadcast, care-ți duce la alt nivel performanțele la videocall-urile pe care le ții cu colegii.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi