Tot omul e superior! Un bugetar a bătut ChatGPT la Solitaire

Scris de Calin
@
24 februarie 2023 12:05
Tot omul e superior! Un bugetar a bătut ChatGPT la Solitaire

Un bugetar a izbucnit în hohote de râs în momentul în care l-a întrebat pe ChatGPT dacă știe să joace Solitaire și acesta a răspuns cu „Da“. După ce s-a oprit din râs, bugetarul l-a provocat apoi pe Chat GPT la un turneu de Solitaire, unde efectiv l-a umilit.

Nici n-a apucat ChatGPT să facă trei mutări la Solitaire că bugetarul deja câștigase partida lui și era afară la țigară. Ba chiar a păstrat câteva fumuri ca să scrumeze ostentativ pe ecranul monitorului pe care ChatGPT încă se chinuia să-și termine partida de Solitaire.

„E clar, omul încă este superior AI-ului“, exultă bugetarul. „Și nici nu există vreun risc ca ChatGPT să ia vreodată locul unuia ca mine. Adică nu știe lucruri elementare ale profesiei de funcționar public: dacă îl întrebi ceva, prostul îți răspunde corect, în loc să te mai plimbe pe la alte două-trei ghișee înainte să afli răspunsul la problema ta.“

ChatGPT nu mai vrea să aibă de-a face cu bugetari, așa că a aplicat la un job în Arnia Software, un loc mai potrivit pentru cineva ca el, care preferă o tehnologie superioară Solitaire-ului.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi