Un caracalean a suflat 2 zile în eşapament, crezând că aşa dă kilometrajul înapoi
Încă un recital de IQ la Caracal! Un caracalean ambițios a suflat 2 zile încontinuu în eșapamentul unui Opel Astra H, că el așa a crezut că-i dă kilometrajul înapoi. Caracaleanul spune că acțiunea a fost doar parțial un eșec. El se laudă că a reușit să-i dea 2 km înapoi și că acum mașina are 879.098 km absolut reali, caracaleanul sperând să ia un preț mai bun pe ea.
Se pare că forța pulmonară a caracaleanului e impresionantă, pentru că un vecin i-a spus că nu merge dacă nu e motorul pornit, iar caracaleanul i-a urmat sfatul, suflând cu putere. El mai spune că în urma acestei operațiuni mașina consumă mai puțin și i-a dispărut și jocul din volan. Mai mulți caracaleni au auzit și ei asta și de o săptămână pe străzi poți vedea șoferi suflând în eșapament.
În Caracal a apărut deja legenda că dacă sufli bine în eșapament treci ITP-ul fără probleme. Românul inventiv căruia i-a trecut asta prin cap prima oară vrea să-și patenteze ideea și să pornească un service auto unde mecanicul doar suflă în țeava de eșapament și injectoarele se curăță, amortizoarele se echilibrează și rugina din praguri dispare.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.