Un IT-ist clujean se plânge de dureri de spate, că întoarce banii cu lopata
Viața de IT-ist nu este nici de departe atât de ușoară pe cât pare din exterior. O demonstrează și cazul un IT-ist clujean, care se plânge constant de dureri de spate – dar nu de la orele petrecute zilnic pe scaun la birou, ci de la banii întorși cu lopata în fiecare zi.
„Când sunt mulți, banii trebuie întorși cu lopata, ca să se mai aerisească, că altfel te trezești cu ei putreziți“, a explicat IT-istul. „Pe urmă, trebuie să-i pui și pe categorii: 5 lopeți pentru mâncare, 8 lopeți pentru chirie, 13 pentru distracție și tot așa. Nu e o treabă ușoară, că eu de exemplu cred cred că am rupt vreo 7-8 cozi de lopată de când întorc banii cu ea, dar acum mi-am luat un balot de 512 cozi, să fie.“
IT-istul spune că probleme cu spatele au început acum câțiva ani, când și-a schimbat jobul. „M-am angajat la unii, Tora, care dezvoltă o aplicație de trading. Și tot dezvoltând aplicația, m-am trezit că-s foarte bun pe bursă și uite așa am început să câștig și mai bine. Acum înțeleg de ce, la angajare, m-au întrebat dacă am lopată acasă.“
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.