Un popă ingenios foloseşte o dronă ca să-i demaşte pe credincioşii care pretind că nu sunt acasă

Scris de Vasile
@
4 ianuarie 2017 17:22
Un popă ingenios foloseşte o dronă ca să-i demaşte pe credincioşii care pretind că nu sunt acasă

Credeai că sunt nişte retrograzi, dar iată cât de repede adoptă binefacerile tehnologiei! Părintele Onufrie Rîuleţ, paroh în sectorul 3 al Capitalei, a descoperit o metodă ingenioasă pentru eficientizarea sfinţirilor de Bobotează. Pe scurt, popa Onufrie foloseşte o dronă pentru a-i spiona pe locatarii blocurilor din parohie, ca să ştie exact cine e acasă şi să insiste la uşile potrivite.

“Obiceiul românesc e să taci mâlc când sună popa la uşă şi să te prefaci că nu eşti acasă, dar ce te faci când te-a văzut drona popii pe geam? Te bagi în dulap? Aia e, deschizi uşa, părintele dă cu busuiocul, tu decartezi douăj’ de lei…”, a comentat unul dintre primii enoriaşi fotografiaţi din aer de reprezentantul Bisericii.

Deoarece mulţi bucureşteni au început să-şi monteze draperii şi jaluzele, următoarea investiţie a parohiei lui Onufrie Rîuleţ va fi un scanner cu raze X, care îi poate detecta pe locatari chiar şi prin 50 cm de beton armat. “O cutie pentru donaţii în acest sens a fost instalată în uşa bisericii, iar enoriaşii par foarte dornici să contribuie”, a asigurat părintele.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi