Un român care a călătorit 30 ani în viitor s-a întors cu veşti extrem de proaste: Iliescu trăieşte!
Un român a călătorit 30 de ani în viitor și în loc să se întoarcă uluit de cum va arăta lumea, a revenit în 2017 complet deprimat. ”Iliescu încă trăiește”, a anunțat deznădăjduit românul. ”Era ultimul lucru pe care voiam să-l fac, să merg și să scuip pe mormântul lui Iliescu. Însă când am întrebat unde e îngropat bolșevicul, mi s-a răspuns că Iliescu e viu, bine-mersi. Era să fac infarct când am auzit!”
”Trebuia să călătoresc probabil vreo 174 de ani în viitor ca să prind o lume în care Iliescu e deja mort”, oftează românul. ”Dar am fost naiv, am crezut că 30 de ani sunt suficienți pentru ca bolșevicul să moară. Măcar dacă luam o bombă la mine, să i-o pun lângă vila din Primăverii înainte să mă întorc… Asta e, data viitoare când merg în viitor o să fiu pregătit.”
Pe lângă dezamăgirea faptului că Iliescu nu va fi mort peste 30 de ani, românul spune că au fost și părți distractive în călătoria sa în viitor. ”Am zâmbit când am aflat că PNL a ajuns la 1,8%, că Nicușor Dan tocmai a plecat a 47-a oară din USR sau că Gabi Firea s-a întors în Moldova natală, unde Pandele se îmbată în fiecare seară și o cam bate”, a povestit românul.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.