Un român se plânge că un aspirator din viitor a venit să-i ucidă aspiratorul

Scris de Calin
@
16 martie 2021 16:30
Un român se plânge că un aspirator din viitor a venit să-i ucidă aspiratorul

Certat de soție că n-a dat cu aspiratorul, un bărbat dă vina pe un robot venit din viitor care vrea să-i ucidă aspiratorul. El spune că a fost nevoit să ascundă bine aspiratorul robot al familiei, pentru că altfel va fi distrus complet de aspiratorul venit din viitor.

Bărbatul mai spune despre aspiratorul din viitor că aduce sticle goale de bere pe care le lasă lângă canapea, că aruncă ciorapi la întâmplare prin casă și că a blocat accesul spre coșul de gunoi și nu mai poate fi dus la ghenă.

Dar poate cel mai înspăimântător fapt este că aspiratorul din viitor se poate lichefia și lua ce formă vrea el. De când a venit din viitor, acesta a luat chiar și forme umane, unele mai înfricoșătoare decât altele.

„S-a transformat ba în administrator, ba în soacră-mea, ba în preot venit cu crucea. Dar cel mai tare m-am speriat când s-a transformat în Arafat și m-a atacat pentru că nu aveam mască, deși eram în propria casă“, s-a plâns bărbatul.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi