TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Veşti bune: noul telefon Samsung Galaxy va fi atât de subţire că se va putea tăia salam cu el

7 iulie 2013 08:42
Veşti bune: noul telefon Samsung Galaxy va fi atât de subţire că se va putea tăia salam cu el

Producătorul coreean de telefoane Samsung a anunţat, deja, lansarea unui nou dispozitiv din seria Galaxy S. Numit Samsung Galaxy S 4S, acesta se va remarca printr-o subţirime neobişnuită, de doar câţiva milimetri. “Telefonul a evoluat, nu mai este de mult un obiect cu care doar suni lumea şi trolezi pe Facebook. Acum va fi util şi în gospodărie”, a precizat Kim Do Ce Bol, şef proiectare la Samsung.

Noul telefon va fi ascuţit pe o margine, putând fi astfel folosit la felierea salamului, caşcavalului sau a pâinii proaspete. În capătul de sus, lângă gaura de căşti, va avea şi nişte zimţi, pentru tăiat algocalminul fiole sau alte activităţi similare. Totodată telefonul va avea facilităţi sporite pentru navigarea pe internet, reţele sociale şi desfăcut beri.

Bateria va fi una specială, din litiu-polimer, care va asigura aproape jumătate de oră de folosinţă non stop, urmând apoi să aibă nevoie de 18 ore de încărcare. Lansarea telefonului este condiţionată de lansarea noului telefon Apple, iPhone 6, cu care nu va avea absolut nimic în comun, ca de obicei.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi