11 lucruri despre pana de curent din Bucureşti

Scris de TNR
@
2 noiembrie 2017 00:11
11 lucruri despre pana de curent din Bucureşti

• Teodor Meleșcanu s-a bucurat ca un copil. A crezut că e iarăși comunism și doar s-a luat curentul câteva ore, ca înainte de ‘89;

• De fapt, a fost repetiție generală pentru când pesediștii reiau ordonanța 13;

• Când a revenit curentul, bucureștenilor le lipseau bani din casă și Firea tocmai mai dădea niște milioane de euro bisericii;

• Locuitorii din Sectorul 3 s-au întrebat dacă chiar e pană de curent sau doar le-a betonat Negoiță geamurile;

• Viorel Lis e principalul perdant al penei de curent de aseară. Tocmai îi intraseră 3 lămâi la păcănele când s-a luat curentul;

• Un câine a simţit cu o oră înainte că vine pana de curent şi a pus telefonul stăpânului la încărcat;

• Gabi Firea a închis şcolile imediat ce-a aflat de pana de curent, așa că elevii au stat aseară şi pe întuneric, şi încuiaţi în sălile de clasă;

• S-au vândut atâtea lumânări, încât Catedrala Neamului va fi gata până la sfârşitul săptămânii;

• Pentru că n-au mers nici semafoarele, cocalarii n-au mai avut motive să claxoneze, că nu se făcea niciodată verde;

• Cel mai mult a suferit Gabi Firea, care a fost nevoită să facă sex cu Pandele, că n-a avut la ce să-și încarce vibratorul;

• Vecinii lui Cabral spun că s-au speriat mai tare decât de Halloween, c-au văzut o pereche de dinți suspendați care se tot plimba pe casa scării.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi