12 lucruri despre tornada care amenință Bucureștiul

Scris de TNR
@
6 mai 2019 16:30
12 lucruri despre tornada care amenință Bucureștiul

• În funcţie de cum bate vântul, o să avem şi mai multe apartamente la 5 minute de metrou;

• Ați râs de cele trei straturi de borduri, dar acum puteţi să vă ascundeţi după ele;

• Când ceri o şaorma, s-o ceri legată cu şnur, că altfel ți-o ia tornada!

• Ați înjurat-o pe Firea, dar acum se vede geniul ei de a defrişa preventiv tot Bucureştiul;

• Şcolile din Capitală nu vor fi doar închise, ci şi priponite;

• În Sectorul 3, dacă vezi că se apropie tornada, poţi să chemi un echipaj al Primăriei ca să te betoneze;

• Erai supărat că ţi se găinăţau porumbeii pe balcon? Stai să vezi când ridică tornada toţi rahaţii de câine din faţa blocului;

• O să fie plin de știri cu babele care au uitat geamul deschis şi le-au zburat 50 de pisici din garsonieră;

• Programaţi de acum statusurile pe Facebook cu urgia, că dacă pică antenele GSM n-o să mai puteţi să le daţi;

• Măcar bucureștenii pot fenta traficul: dacă se urcă pe clădire vor putea pleca acasă cu parapanta;

• Dacă ieşi cu căţelul la plimbare când vine tornada poţi să te lauzi că ai şi tu dragon, ca Daenerys;

• Îşi fac românii provizii înainte de tornadă? La mici, la Obor, e o coadă de zeci de persoane.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi