13 lucruri despre bordurile supraetajate din Bucureşti

Scris de TNR
@
24 aprilie 2019 08:48
13 lucruri despre bordurile supraetajate din Bucureşti

Amenajările nu s-au terminat. În faza următoare se montează şi balcoane;

Dacia anunţă că va lansa un Duster cu care vei putea parca şi acolo;

Pe lângă bordurile supraetajate, unele străzi pe unde ne-ar putea invada duşmanii vor fi prevăzute cu şanţuri cu crocodili;

Aparenţele înşală. Sunt 10 niveluri, dar 7 sunt subterane;

Robert din casa Negoiţă, second of his name, are un dragon care mănâncă bani publici şi scuipă beton;

Cu toate astea, tot Gabi Firea stă pe Tronul de Borduri;

Încă un abuz! S-a dat autorizaţie pentru o bordură cu 12 niveluri în centrul Capitalei, într-o zonă de case;

În Berceni vor fi aduşi palmieri şi alte plante exotice şi ansamblul se va numi “Bordurile suspendate ale Semiramidei”;

Ca să atragă turişti, bulevardul Nicolae Grigorescu a fost redenumit Marele Canion de Borduri;

Pe nivelul 2 vor fi mese de şah şi table, iar pe nivelul 3 terase cu bere;

Bucureştiul e singurul oraş unde când cobori de pe o bordură rişti să te împiedici în altă bordură şi să dai cu capul de a treia bordură;

La bordurile de pe bd. Cantemir, când plouă, se formează o cascadă mai spectaculoasă decât Bigăr;

Peste 5000 de ani arheologii vor găsi bordurile astea şi se vor scărpina în cap, ajungând cel mai probabil la concluzia că aveam primari extratereştri;

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi