A apărut aparatul epilotest, care verifică dacă șoferițele au păr pe picioare

Scris de TNR
@
23 mai 2022 12:58
A apărut aparatul epilotest, care verifică dacă șoferițele au păr pe picioare

Polițiștii care vor să agațe ceva în trafic nu mai trebuie să meargă acum la întâmplare, să șantajeze o șoferiță mai emoționată ca după ce o conving să facă un gest frumos să descopere că femeia nu este epilată. Toate echipajele de poliție rutieră vor fi dotate cu aparate epilotest, pentru a aflat dacă persoana cu care discută are păr pe picioare și poate un pic mai sus.

Conform legislației în vigoare, dacă epilotestul indică o concentrație mai mare de un fir pe centimetrul pătrat se poate aplica măsura amenzii, iar dacă lucrurile sunt mai grave, până la 10 fire se face și dosar penal. În cazul în care concentrația depășește 10 fire atunci se consideră că șoferul este bărbat și agentul va folosi etilotestul ca să verfice dacă nu cumva e beat de conduce așa aiurea.

Sindicatul polițiștilor a atras atenția că dotarea agenților cu aceste aparate nu se poate face fără o creștere a salariilor, întrucât operațiunea presupune că trebuie să apese un buton în plus pe zi, iar asta ar dubla cantitatea de muncă medie zilnică pe care o efectuează un angajat MAI.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi