Accident auto grav în Capitală. Un şofer neatent a intrat cu maşina în Ferentari

Scris de Ionut
@
16 iulie 2015 12:14
Accident auto grav în Capitală. Un şofer neatent a intrat cu maşina în Ferentari

Imprudenţa era să-l coste scump pe un şofer care s-a aventurat în Capitală şi a intrat cu maşina în Ferentari.. Nu avea nici GPS era din provincie. La un moment dat a văzut pe cineva fugind spre el, îngrozit: “Ce faci, bă, eşti nebun? Ce cauţi în Ferentari? Fugi, tâmpitule!”. În acel moment bietul şofer a simţit râurile de transpiraţii de reci, iar palmele umezite i-au imbibat husa din blană de miel a autoturismului său Logan.

Un martor care l-a văzut pe bietul şofer a sunat imediat la Poliţie, ca să le propună să-l jefuiască împreună, dar se pare că şoferul fugise de la faţa accidentului, încercând să scape înspre zona Mihail Sebastian, nimerind din lac în puţ.

Înconjurat de haitele de ferentarezi, acesta a apelat la ultima soluţie. Disperat, a început să arunce cu iconiţe, iar ferentarezii fie se opreau să le fure, fie trebuiau să le ocolească, din superstiţie. Din fericire, omul avea la el câteva sute de iconiţe, reuşind să iasă la lumină undeva în zona 13 septembrie, în zorii zilei. Din păcate a nimerit chiar în faţa şantierului Catedralei Neamului, unde 3 preoţi l-au acostat şi i-au luat toţi banii pe care îi avea la el, precum şi maşina.


Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi