Adevăr sau legendă? Într-o pădure din Munţii Rarău se spune că locuieşte un politician cinstit

Scris de Vasile
@
13 decembrie 2012 13:48
Adevăr sau legendă? Într-o pădure din Munţii Rarău se spune că locuieşte un politician cinstit

Adepţi ai paranormalului din întreaga lume îşi îndreaptă atenţia spre pădurile din munţii Rarău, unde un localnic susţine că ar fi reuşit să fotografieze legendarul politician cinstit, o specie umanoidă care, potrivit teoriilor oficiale, ar fi dispărut cu mii de ani în urmă. Zvonurile privind existenţa unui trib izolat de politicieni cinstiţi în zonele montane din România circulă de zeci de ani, însă niciodată oamenii de ştiinţă nu au reuşit să captureze un exemplar.

“Nu sunt genul de om care să creadă în Yeti sau în extratereştri”, povesteşte Decebal Popescu, autorul fotografiilor controversate. “De aceea îi las pe cercetători să dea verdictul final. Dar eu ştiu ce am văzut în pădure pe Rarău, şi nu cred că era un urs fără păr sau un zimbru mai mic. Umbla în două picioare, ca un om, avea cravată, costum. Cu ochii mei l-am văzut ţinând un discurs între copaci, promiţându-le ceva ca şi cum ar fi vorbit cu nişte alegători, şi apoi îndeplinindu-şi promisiunea.”

“Primim sute de astfel de fotografii anual”, declară un sceptic. “Aşa-zisul politician cinstit e de fapt un politician normal, îndeplinirea promisiunilor fiind de obicei o iluzie optică provocată de refracţia luminii, un defect al lentilei sau pur şi simplu umbra unei buturugi.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi