TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Anchetă. Hotelurile de pe litoral trec românii numiți Mario ca turiști străini

Scris de Ionuț Foltea
@
5 august 2023 09:00
Anchetă. Hotelurile de pe litoral trec românii numiți Mario ca turiști străini

Ca să se laude că au turiști străini în acest sezon, foarte multe hoteluri de pe litoral recurg la șmecherii. Un hotel din Eforie Nord i-a trecut pe toți turiștii ce poartă numele Mario ca turiști italieni, cu toate că majoritatea provin din Ilfov, Bârlad sau Vâlcea. Totul ca să încaseze subvenții grase de la stat, care oficial încurajează sosirea turiștilor străini.

Alți manageri de hotel sunt și mai tupeiști. Turiștii pe care îi cheamă Luca sunt trecuți ca israelieni, iar cei cu numele Victor sunt oficial din Scoția sau chiar Statele Unite. Hotelierii spun că turiștii ce poartă numele Victor s-au săturat de plajele din Santa Barbara sau Santa Monica și vor să facă surf la noi la Tuzla.

Stere Zarzără a fost trecut ca francez. Managerul hotelului Flamenco din Eforie, unde s-a cazat francezul Stere susține că nu e nimic neobișnuit să vină francezi și că numele se pronunță ”Ster Zarzar”, e-ul final nu se aude. În același hotel au mai stat câteva zeci de turiști străini, care purtau nume sau cel puțin porecle precum Suedezu`, Albanezu` sau Milanezu`.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi